Dr Bontaș Alina

Medic dentist
Dr. Alina Cristina Bontaș este medic dentist, cu o abordare orientată către nevoile fiecărui pacient, cu interes profesional pentru stomatologie generală. Pune accent pe evaluarea atentă, comunicarea clară și adaptarea tratamentului la situația fiecărui pacient.

2

ani experiență

peste 500

proceduri realizate

Stomatologie generală

școală absolvită

RO / EN

Limbi vorbite

Despre medic

În activitatea mea pun accent pe atenția la detalii, comunicarea cu pacientul și pe găsirea unor soluții potrivite pentru fiecare caz. Consider că este important ca pacientul să înțeleagă ce presupune tratamentul și să se simtă în siguranță pe tot parcursul acestuia.

Îmi place să lucrez atent și organizat și să acord timp fiecărei etape a tratamentului. În practica de zi cu zi realizez tratamente de stomatologie generală, iar fiecare caz reprezintă pentru mine o ocazie de a-mi consolida experiența și de a-mi îmbunătăți modul de lucru.

Sunt o persoană răbdătoare, serioasă și preocupată de evoluția mea profesională. Îmi doresc să continui să învăț, să îmi dezvolt competențele clinice și să ofer tratamente corecte, adaptate nevoilor fiecărui pacient. Pun preț pe o relație bazată pe comunicare și încredere, pentru că rezultatul unui tratament este important, dar la fel de important este și felul în care pacientul se simte pe parcursul lui.

Specializări și proceduri

Educație și formare

Certificări și cursuri

Ce spun pacienții

Publicat pe Google Google
Madalina Bajanaru profile picture
Madalina Bajanaru
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Multumesc pentru ca existati! Mii de mulțumiri dnei dr. Lungu, un medic de excepție, un om minunat. Nu sunt cuvinte suficiente pentru a-mi exprima recunoștința fată de dna doctor. Mulțumiri dnei asistente Monica, dnelor de la recepție. Totul la superlativ. Pentru probleme dentare, veniți la Miko Dental!
Publicat pe Google Google
Ileana Cimpoeru profile picture
Ileana Cimpoeru
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Experiență bună, medici f buni care-ți explică soluții pentru problemele pe care le ai. Colectiv amabil, recomand.
Publicat pe Google Google
Andreea Matei profile picture
Andreea Matei
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Am ajuns la Miko Dental pentru un control inainte de a-mi pune aparat dentar si am descoperit ca aveam mai multe probleme decat credeam. De la un dinte de lapte care incepuse sa se miste pana la un risc de parodontoza pe care nu il constientizasem. Ce mi-a placut foarte mult a fost faptul ca nu s-au grabit sa inceapa tratamentul ortodontic. Am fost consultata de mai multi medici, fiecare a venit cu perspectiva lui si, cel mai important, au discutat intre ei ca sa gaseasca cea mai buna solutie pentru mine. Mi s-a parut extraordinar sa vad cum lucreaza impreuna si cat de atenti sunt la toate detaliile. Acum sunt in plin proces de indreptare a dintilor cu Spark si abia astept sa vad rezultatul final! 🤍 Le multumesc mult medicilor Serban Atanasiu, Alexandru Rau si Cristina Stan pentru rabdare, explicatii si pentru ca m-au facut sa ma simt pe maini bune de la prima vizita. Ma bucur ca am ajuns aici si ca am descoperit la timp probleme pe care, cel mai probabil, le-as fi ignorat in continuare. Recomand cu din suflet!
Publicat pe Google Google
Sabrina Guisando profile picture
Sabrina Guisando
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Very amazing doctor,friendly staff,cheaper dental clinic and with discounts..recommend this dental clinic..
Publicat pe Google Google
Monica Vlad profile picture
Monica Vlad
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Am ajuns la Miko Dental la recomandarea călduroasă a doamnei doctor Carmen Toea din Focșani și pot spune că serviciile sunt de top, exact cum mă așteptam. Am avut o intervenție complexă All-on-4 la maxilar, iar profesionalismul și tehnologiile moderne folosite (laser și plasmă) au transformat o operație dificilă într-un succes total, în ciuda infecției grele pe care o aveam înainte. Recuperarea a fost incredibil de ușoară, fără dureri mari. Mulțumiri din tot sufletul, în egală măsură, întregii echipe medicale și domnului doctor Atanasiu pentru răbdarea, empatia și profesionalismul de excepție de care au dat dovadă!
Publicat pe Google Google
Raluca Zega profile picture
Raluca Zega
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Vin de ceva timp la Miko Dental, pentru detartraj, controale si tratamentele de care am nevoie. Am incredere in echipa, asa ca am venit aici si cu fiica mea, care urmeaza acum un plan de tratament ce include si aparat dentar. Apreciez ca medicii de diferite specialitati se consulta intre ei si stabilesc impreuna ce e de facut. Ne-au explicat etapele si au avut rabdare cu toate intrebarile noastre. Pentru mine conteaza mult sa stiu ca este pe maini bune, dar si sa vad ca ea se simte confortabil la programari. Multumesc pentru grija fata de amandoua!
Publicat pe Google Google
Stoenescu Daniel profile picture
Stoenescu Daniel
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Sunt extrem de mulțumit de experiența la clinica Miko Dental. Echipa este profesionistă, amabilă și atentă la detalii. Tratamentul a fost rapid, fără durere, iar rezultatul final este excelent. Recomand cu încredere!
Publicat pe Google Google
Radu Alexandru Tudorache profile picture
Radu Alexandru Tudorache
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Recomand tuturor aceasta clinical. Servicii de calitate, premium si personal(medici si asistente) de exceptie. Merg de foarte mult timp si sunt mulțumit.
Certificat de: Trustindex
Trustindex a verificat că aceste recenzii au fost publicate în Profilul Companiei pe Google pentru Miko Dental. Află mai multe

Cazuri notabile

Întrebări frecvente

Dr. Alina Cristina Bontaș realizează tratamente de stomatologie generală și procedurile indicate în profil, după evaluarea individuală a pacientului.

Pentru medicii care practică pedodonția, consultația și comunicarea sunt adaptate vârstei copilului și nevoilor familiei.

Etapele sunt explicate înaintea procedurii, iar ritmul tratamentului este adaptat nivelului de confort al pacientului.

Sunt utile investigațiile și documentele medicale recente, precum și lista tratamentelor sau medicamentelor relevante.

Programarea se face prin recepția Miko Dental, telefonic sau prin formularul disponibil pe site.