Tratamentul de canal radicular: procedura

Tratamentul de canal radicular: procedura

Tratamentul endodontic sau tratamentul de canal radicular este o terapie necesara in toate cazurile in care o infectie bacteriana a patruns profund atacand pulpa dentara.  Procedura este realizata in cazuri de carii moderate sau severe pentru a trata infectiile care au afectat pulpa dintelui. Prin acest tratament se repara interiorul deteriorat al unui dinte, evitandu-se extractia acestuia.

Prin tratamentul de canal radicular se indeparteaza nervul dentar inflamat pe toata lungimea radacinilor, se elimina bacteriile din canalul infectat, pentru a preveni o noua infectie si pentru a salva dintele natural.

Fiecare element dentar este format din:

  • coroana, partea superioara si vizibila a dintelui
  • smaltul – stratul cel mai exterior care acopera dintele
  • dentina – stratul dintelui sub smalt
  • pulpa care contine nervi, vase de sange si tesut conjunctiv
  • radacina care tine dintele ferm in os.

Terapia canalului radicular consta in indepartarea tesutului inflamat al dintelui, atat la nivelul coroanei, cat si la nivelul radacinii.

Cand este necesar tratamentul de canal?

endodontieCand dintele este deteriorat de carii profunde, traumatisme sau alte cauze, bacteriile pot patrunde in pulpa dentara provocand inflamatii care pot fi foarte dureroase (pulpita) si pot duce la pierderea vitalitatii dintilor. Daca aceasta nu este tratata printr-un tratament de canal, inflamatia se poate forma la varful radacinii dintelui, fiind insotita de durere si umflaturi (abces dentar). Chiar si in cazurile in care durerea nu este resimtita, bacteriile pot deteriora osul de sustinere, provocand, in cele mai grave cazuri, chiar si pierderea dintilor.

Ce cauzeaza deteriorarea pulpei dentare?

Cariile dentare: sunt principalul motiv pentru care se fac tratamente ale canalului radicular. Placa bacteriana prezenta in cavitatea bucala produce substante acide care demineralizeaza smaltul. Daca acest proces nu este oprit la timp, cariile continua sa deterioreze pulpa dintelui.

Traumatisme ale dintelui: in unele cazuri, traumatismele dintelui pot deteriora pulpa. Distrugerea smaltului, care nu mai indeplineste functia de protectie, duce la inflamarea nervului.

Alte cauze sunt: boli parodontale grave, mestecarea incorecta, malocluzia, tratamente endodontice anterioare efectuate incorect si igiena orala deficitara.

Cand este necesar tratamentul de canal?

  • durere severa de dinti atunci cand muscati sau mestecati
  • sensibilitate persistenta la cald sau rece
  • colorarea dintelui
  • gingii umflate
  • puroi in jurul unui dinte infectat
  • umflarea fetei sau a gatului
  • pierderea dintelui

Fazele tratamentului de canal

Primul pas al unui tratament de canal este o radiografie care permite medicului endodont sa aiba informatii specifice cu privire la forma si lungimea exacta a radacinilor dintelui pe care se efectueaza tratamentul.

Dupa anestezia locala, dintele este izolat cu ajutorul unei membrane de cauciuc, numita diga, pentru a impiedica bacteriile din saliva sa patrunda in interiorul dintelui.

procedura endodontica

Pentru a ajunge la pulpa dintelui se face un orificiu prin coroana dintelui cu ajutorul unei freze. Inainte de a indeparta tesutul moale, zona trebuie curatata si dezinfectata. Pulpa este indepartata, canalul radicular este curatat, si pregatit pentru obturatie. Sesiunea continua cu modelarea canalului si umplerea acestuia cu un material biocompatibil care restabileste morfologia si functia elementului dentar.

In mod normal, se plaseaza o pasta temporara pe cavitatea dintelui intre o sesiune si urmatoarea. Dintele este astfel restaurat pentru a-si recupera complet functiile. Scopul terapiei este de a elimina infectia, aproape intotdeauna o sursa de durere intensa pentru pacient, fara a recurge la extractia dintelui in sine ca ultima solutie.

Intr-o a doua sesiune, pasta temporara este indepartata: canalele radiculare sunt umplute si sigilate permanent cu material biocompatibil; de obicei gutaperca.

In canalul dintelui se plaseaza un stift de metal pentru a sprijini o viitoare coroana sau proteza.

Dupa terminarea terapiei, controalele periodice (de obicei la fiecare sase luni) sunt esentiale pentru sanatatea dintelui supus tratamentului canalului radicular. Controalele regulate asociate cu igiena orala mentin sanatatea dintilor si a gingiilor si permit dintelui tratat sa dureze mult timp.

Cat costa tratamentul de canal?

Va invitam sa consultati lista noastra de preturi pentru tratamente de canal.

Deschide chat
Bună! Cu ce te putem ajuta astăzi?