Caninul inclus: cauze, diagnostic si tratament

Un dinte inclus este un dinte care nu erupe din gingii dupa varsta asteptata, in ciuda prezentei unei radacini complet formate. Cel mai frecvent, acest lucru se intampla in cazul molarilor de minte si al caninilor.

Un canin inclus in palat este acel canin care, in momentul eruptiei sale normale (11-13 ani pentru cel superior, 10-11 ani pentru cel inferior), ramane inchis in intregime in os sau gingie. In acest caz caninul de lapte ramane la locul sau, fara sa cada si de multe ori nu este observat de pacient pana cand nu se misca sau cade la maturitate.

In functie de pozitia dintelui si de cat de mult iese din gingie, se disting diferite situatii:

• • dinte complet inclus in interiorul osului maxilarului;
  • dinte partial inclus: este vizibil in afara gingiei, chiar daca mai putin decat ar trebui;
  • incluziune orizontala: comparativ cu dintii adiacenti, dintele inclus se afla intr-o pozitie orizontala nefireasca, paralela cu gingia
  • incluziune verticala – pozitia este corecta, dar dintele este sub nivelul gingiei, atasat de cel vecin.

In putine cazuri caninul inclus este vestibular, adica este pozitionat spre obraji, in timp ce in majoritatea cazurilor este palatal, adica se formeaza inspre cerul gurii.

Caninul inclus poate reprezenta atat o problema estetica, cat si functionala, care nu ar trebui subestimata in niciun fel. Dintii inclusi pot provoca leziuni ale dintilor vecini, infectii sau chisturi si reprezinta o problema delicata datorita implicatiilor lor.

Principalele cauze ale caninului inclus

Conform statisticilor, caninul inclus este de doua ori mai frecvent in cazul femeilor. Si in acest caz exista o predispozitie genetica crescuta care este de obicei asociata cu alte anomalii dentare.

De cele mai multe ori cauza este reprezentata de o arcada dentara superioara foarte ingusta, care determina lipsa de spatiu pentru eruptia caninului. La randul sau, aceasta poate fi o consecinta a diferitelor evenimente:

– pierderea prematura a dintilor din lapte: daca dintii cad prea devreme iar dintele final nu este inca gata sa erupa, spatiul sau este ocupat si astfel ii este blocata dezvoltarea (aici veti gasi calendarul eruptiei dintilor);

– anchiloza dentara

– aglomerare dentara si dinti strambi

– cerul gurii ingust si malformatii congenitale

– traumatisme.

Unele teorii raporteaza caninul inclus la dezvoltarea sa in timp. De fapt, este dintele cu cel mai lung timp de formare si este ultimul dinte care completeaza in mod normal arcada dentara.

Diagnosticul caninilor inclusi

In mod normal, fiecare canin superior finalizeaza procesul de eruptie pana la varsta de 12 ani. Absenta sa in arcada poate indica existenta unei probleme, mai ales daca in cealalta parte caninul a erupt deja.

Diagnosticul in aceste cazuri se realizeaza printr-un examen clinic si unul radiologic, care va determina optiunile unui posibil tratament ortodontico-chirurgical. O scanare CT tridimensionala permite sa se vada pozitia exacta a caninului fata de radacinile celorlalti dinti.

Un al doilea indiciu este inclinatia incisivului lateral adiacent. Exista situatii care favorizeaza caninul superior inclus, cum ar fi lipsa de spatiu sau agenezia (absenta) incisivilor laterali.

Tratamentul caninului inclus

In cazul caninului inclus, este necesar sa se intervina la o varsta frageda pentru a rezolva problema la timp, rapid si nedureros. Tratarea caninilor inclusi in timpul copilariei permite obtinerea rezultatelor cu o terapie minim invaziva, lucru care nu va fi posibil la maturitate. In cazul caninilor superiori ai copiilor, unii profesionisti sugereaza extragerea selectiva a caninului temporar (de lapte) la varsta de 8-9 ani, pentru a preveni includerea caninului permanent in absenta aglomerarii dentare.

In cazul unui canin definitiv inclus in interiorul gingiei, exista riscul unor complicatii, inclusiv reducerea arcadei dentare, formarea chisturilor foliculare si resorbtia caninului. Acest tip de situatie ar putea provoca leziuni ale dintilor vecini, in special ale incisivilor, deplasarea dintilor si resorbtia radacinii datorita presiunii exercitate de caninii inclusi.

De obicei se incepe cu terapia ortodontica pentru a mari palatul si a extinde arcadele dentare, astfel incat sa favorizeze eruptia spontana a caninului. Caninul de lapte se extrage preventiv si se efectueaza o incizie gingivala in jurul dintelui inclus. Aceasta interventie este utila pentru a ajuta caninul sa erupa si pentru a-l aduce in arcada dentara.

Ancorarea caninului inclus este o tehnica ce vizeaza deplasarea caninului si pozitionarea corecta a acestuia. Operatia consta intr-o deschidere langa coroana caninului inclus, conectarea unui fir ortodontic la smaltul coroanei caninului descoperit si ancorarea acestuia la arcada dentara. Forta de tractiune va servi la miscarea dintelui si reintroducerea lui in arcada.

Ulterior este nevoie de un nou tratament ortodontic pentru realinierea dintilor cu ajutorul unui aparat dentar fix.

Extractia chirurgicala a caninului inlcus oblic este ultima alternativa. Scopul extractiei este de a obtine spatiul necesar pentru instalarea unei proteze, doar in cazul in care restul tratamentelor esueaza.